Turismul, cel mai bun domeniu in care sa investesti in 2017. De ce merita sa investesti

Astazi o sa explic de ce e bine sa investesti acum in turism si  de ce viitorul financiar al Romaniei in acest domeniu este mai mult decat promitator.

Orice domeniu de activitate are avantajele si dezavantajele sale care trebuie luate in calcul de investitori sau de cei interesati sa intre in afaceri in domeniul respectiv.

Turismul in Romania

In 2005, turismul reprezenta sub 2% din PIB-ul Romaniei, iar in 2015 a atins valoarea de 5.1% in timp ce la nivel global turismul insemna 9.5%. Asta inseamna ca la noi in tara aceasta industrie nu si-a atins potentialul sau maxim. Dar poate ca nu e foarte indicat sa ne uitam la aceste procente pentru ca in fond ne indica doar cat inseamna aceasta ramura a economiei, si nu cat inseamna exact. E simplu de aflat PIB-ul Romaniei si apoi de calculat valoarea fiecarui segment in parte insa nu acesta este scopul.

Turismul, cel mai bun domeniu in care sa investesti
Ceea ce ne indica respectivele procente reprezinta dezvoltarea turismului, iar acesta este un factor important ce trebuie luat in calcul, mai ales ca peste cei 10 ani a trecut si o criza care a zguduit considerabil toata planeta, inclusiv Romania. In 2009, in tara s-au incasat circa 885 milioane de euro din turism, suma care nu e deloc mica insa daca o comparam cu sumele incasate de alte tari europene, devine destul de evidenta fragilitatea pozitiei pe care aceasta industrie o ocupa la noi la in tara, asa ca iata cateva exemple: Spania – 38.125 milioane euro; Franta – 35.416 milioane euro; Italia – 28.856 milioane euro. Lista poate continua insa am vrut doar sa evidentiez discrepantele. Important este faptul ca in primele noua luni ale anului 2015, in Romania, turistii au cheltuit peste 1 miliard de euro.

Cum va evolua turismul in Romania

S-a estimat ca potentialul economic al Romaniei in materie de turism este de 9 miliarde de euro pe an. Asta inseamna ca la ora actuala turismul si-a atins aproximativ 12-15% din potential, ceea ce arata ca exista spatiul necesar dezvoltarii. Sa explic de ce cred ca cifra anterior preconizata este reala: Romania este privilegiata din punct de vedere turistic. Geografic vorbind avem de toate: litoral, munte, delta si mai nou turism rural, asadar putem sa exploatam toate cele 12 luni ale unui an. E adevarat ca in cazul litoralului, turism in adevaratul sens al cuvantului se face doar 2 luni, in iulie si in august, dar avand in vedere ca sezonul real este atat de scurt (nu ma refer la cel oficial care e de 5 luni), desfasurarea activitatii este exploziva. Locuiesc in Constanta si cunosc foarte bine acest fenomen, ba chiar am mai vorbit intr-un alt articol despre litoral si cum poti sa investesti aici. Turism nu insemna doar locuri de cazare, deci nu e vorba doar de pensiuni si hoteluri.

Turism inseamna in deplinatatea sa o activitate, iar acest segment nu este pe deplin satisfacut la ora actuala. Spre exemplu, pe litoral (si iau in calcul si faptul ca turistii vin aici mare si soare), cand ziua se stinge, ce ramane de facut? Iesi la plimbare pe faleza, te opresti la o terasa ori la un restaurant, mananci si iti continui plimbarea dupa care te intorci la hotel si te culci. Recent, de cand cu administratia Mazare, Mamaia s-a dezvoltat dar obiectivele turistice nu. Exista un parc acvativ, o zona destinata cluburilor, nimic prea pompos. Recent a mai aparut un parc acvatic in Eforie Nord dar este mai mic decat cel din Mamaia. Marea Neagra nu este exploatata la maximum de cei ce au afaceri in turism pe litoral. Poate ca ar fi cazul si zic eu chiar si momentul sa apara vaporase de pasageri care sa organizeze mini-voiaje pana in Delta Dunarii sau Mangalia (app, a exista o astfel de ambarcatiune care facea voiaje pana la Mangalia – vasul Dierna). La fel mi se pare ca este situatia si la munte unde nu sunt partii destule, iar instalatiile de teleski si telescaun fie nu fac fata fie nu functioneaza. Dezvoltarea infrastructurii de acest tip automat va duce si la ridicarea interesului turistilor pentru locatiile respective. Eu sunt de parere ca in timp statiunile se vor dezvolta si ca este clar faptul ca exista cerere, deci interes, din piata pentru asa ceva.

Umplerea golurilor. In 2017 este momentul sa iti deschizi o afacere in turism

In mod cert exista goluri in turism, goluri ce afecteaza performanta acestui sector economic. Ei bine, din umplerea acestor goluri va veni si progresul, indiferent de locatie sau specific pentru ca dupa cum spuneam mai sus turismul inseamna mult mai mult decat locuri de cazare sau restaurante.

Poate cel mai mare gol sau dezavantaj al turismului la ora actuala e reprezentat de lipsa infrastructurii rutiere la nivel national, mai exact, lipsa autostrazilor. Este inutil sa reamintesc cat de important ar fi ca Romania sa fie taiata de o autostrada care sa lege Nadlacul de litoral, autostrada care n-ar fi benefica doar turismului, cat intregii economii. Dar eu cred ca exista speranta si ca in cativa ani acesti 800km vor fi parcursi in siguranta si rapid DOAR pe autostrada.
In acel moment se va resimti clar prezenta acestor goluri, la nivel national. Este impetuos necesar ca toate statiunile (mari – sau mai bine zis importante) sa fie puse la punct din toate punctele de vedere, dar din pacate sau din fericire (depinde din ce unghi vrem sa privim lucrurile), autoritatile – atat locale cat si centrale – nu or sa aduca un mare aport la performanta economica generala a turismului romanesc. Zic din pacate pentru ca printr-un program bine pus la punct evolutia poate sa fie mult mai rapida, insa zic si din fericire pentru ca se creeaza loc pentru initiative private, initiative care pot genera profit. Singurul dezavantaj in aceasta “strategie” este lipsa culturii si a increderii antreprenoriale care ii caracterizeaza pe unii dintre noi, ceea ce ingreuneaza progresul. Raman de parere ca statul trebuie sa aiba ai in vedere doua mari proiecte: autostrazi si promovare la targurile internationale de turism.

Si iarasi, daca ne uitam la prezenta romaneasca la aceste targuri, si mai ales la lipsa performantelor internationale ale turismului romanesc, exista un element care de cele mai multe ori este nespus: vrem sa vina straini in Romania in concediu ca sa ce? Ce sa faca? Sa stea la cozi? Ce sa vada? Romania este plina de obiective turistice doar ca spre deosebire de Paris (poate ca nu e cel mai indicat exemplu – Parisul este un oras cu adevarat special), unde turistii au nevoie de o luna ca sa vada tot orasul, in Romania un castel e in judetul X, altul in judetul Y, pestera Z e in judetul T si asa mai departe. Asta este o problema insa oportunitatile apar in astfel de probleme.

Concurenta in turism va fi din ce in ce mai acerba

Avand in vedere ca totusi Romania este o tara plina de obiective turistice cu adevarat deosebite, aceasta industrie va evolua. Va evolua pe masura ce conditiile oferite turistilor vor creste, si ca acestea sa creasca, este nevoie de concurenta care ii va obliga pe agentii economici implicati sa ridice standardele. In 10-15 ani, mai mult ca sigur, turismul romanesc o sa reprezinte 9% din PIB si probabil ca aceasta valoare o sa insemne 4-5 miliarde de euro.

Momentul oportun pentru o investitie in turism este acum. Aceasta industrie desi a aratat ca poate fi lovita de crize economice, a demonstrat ca se ridica, se scutura, si se dezvolta in continuare. Avem toate argumentele sa consideram ca turismul romanesc abia acum (cand zic acum ma refer la anii acestia) isi incepe adevarata dezvoltare, si poate, cu putina imaginatie dar mai ales cu multa vointa sustinuta cu investitii pe masura, dupa cum am spus si mai sus, in 10-15 ani va intra in adevarata sa perioada sa de glorie. Totusi, sa nu uitam: traim in era globalizarii. Hai sa profitam de ea!

Facebook Comments

Share This:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × three =